Ghidul Optrex pentru lentile de contact

Slightly red eye

 

Lentilele de contact reprezintă una dintre multele metode de corectare a deficiențelor de vedere. Dacă iei hotărârea să le folosești, atunci sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le știi. Toți ne dorim să reducem disconfortul din timpul aplicării sau al utilizării acestora. Așa că în acest articol prezentăm care sunt cele mai bune modalități de a le folosi. De asemenea, ne uităm și la cum putem să avem ochii curați și îngrijiți în timpul purtării acestora. 

 

Dar, în primul rând, hai să aflăm adevărul despre lentilele de contact. 

 

Mituri și adevăruri despre lentilele de contact

 

Unii oameni ar putea fi nehotărâți dacă să poarte lentile, mai ales pentru că nu știu care sunt lucrurile adevărate despre acestea. Așa că, pentru a te asigură că alegerea este una potrivită, analizăm lucrurile care se cred despre acestea și demonstrăm care sunt mituri și care adevăruri:

 

Lentilele de contact pot să-ți alunece în spatele ochiului

 

Acest lucru nu este deloc adevărat. O membrană foarte subțire numită conjunctivă acoperă albul ochilor. Așa că ar fi practic imposibil că lentilele să alunece în spatele ochiului. 

 

Lentilele de contact pot rămâne lipite pe ochi

 

Dacă ochii se usucă prea mult, atunci este posibil ca lentilele să rămână lipite pe ochi. Însă, dacă le umezești cu soluție specială, atunci le vei mișca și implicit, le vei putea scoate foarte ușor. 

 

Lentilele pot provoca probleme la nivelul ochilor

 

Acest lucru nu ar trebui să se întâmple dacă ai grijă de lentile și de ochi exact ca în recomandările noastre și ale doctorilor. 

 

Lentilele pot să-ți iasă din ochi

 

Acest lucru nu se mai poate întâmpla în cazul lentilelor moderne de zi care au fost aplicate corect. Însă, în trecut, existau modele foarte vechi care puțeau să se miște și să se dezlipească de ochi. Acest lucru era posibil cu precădere în timpul activităților sportive sau fizice. Însă, modelele noi se fixează mai aproape de ochi și este foarte puțin probabil să se dezlipească de ochi. 

 

Tipuri de lentile de contact

 

Înainte de a alege orice tip de lentile, asigură-te că sunt aprobate de un optician sau medic oftalmolog. Dacă ai orice nelămurire, consultă specialiștii. 

 

Așa cum probabil știi deja, există 2 tipuri principale de lentile: 

 

  • Lentile rigide și permanente 
  • Lentile subțiri

 

Aplicarea și îngrijirea lentilelor depind de tipul acestora. Așa că ascultă de recomandările opticianului și citește instrucțiunile din pachetul lentilelor. 

 

Prima dată când folosești lentile

 

Aplicarea și scoaterea lentilelor pentru prima dată presupune ceva exercițiu, însă, cu timpul totul va fi foarte ușor și natural. Imediat ce vei fi confortabil și încrezător, totul ți se va părea foarte simplu. 

 

  • Respectă mereu instrucțiunile care vin împreună cu lentilele de contact și toate sfaturile pe care ți le dă opticianul. 
  • Asigură-te că te-ai spălat pe mâini înainte să atingi lentilele, atât atunci când le aplici, cât și atunci când le scoți. 
  • Aplică-le și îndepărtează-le conform instrucțiunilor. La primele încercări vei avea nevoie de răbdare, dar cu timpul, totul o să ți se pară foarte ușor. 
  • Nu uita să cureți și să dezinfectezi lentilele. 
  • Curătă suportul pentru lentile și înlocuiește-l înainte să se deterioreze. 
  • Folosește doar produse aprobate și nu lăsa soluția de curățare să intre în contact cu altceva.
  • Nu refolosi lentilele de unică folosintă. 
  • Caută ajutorul specilistilor atunci când experimentezi anumite probleme – nu-ți asuma riscuri care ar putea să îți afecteze ochii. Până se remediază problema, poartă ochelari. 

 

De asemenea, urmărește și sfaturile de mai jos: 

 

  • Nu lăsa lentilele de contact să intre în contact cu apa de la robinet. 
  • Nu uda lentilele cu salivă – ar putea provoca infecții.
  • Nu folosi lentilele în duș sau în bazinul de înot (la piscină), decât împreună cu ochelarii de înot.

 

Nu uita să mergi periodic la control oftalmologic. Înlocuiește soluția de curățare a lentilelor atunci când este necesar. Dacă produsele expiră sau nu mai sunt potrivite pentru ochii tăi, nu le mai folosi, altfel este posibil să îți pui ochii în pericol. 

 

Ai grijă de ochii tăi

 

Atunci când porți lentilele de contact, asigură-te că ochii tăi se simț confortabil, iar tu vezi foarte bine – nu face niciodată niciun compromis. Nu uita că, exact că în cazul ochelarilor, lentilele sunt folosite pentru a-ți îmbunătăți vederea. Poate suna redundant, dar nu folosi lentilele dacă nu te simți confortabil. Iar în cazul în care simți ceva disconfort, îndepărtează-le imediat și consultă un specialist. 

 

Menține-ți ochii revigorați

 

După mai mult timp de folosire a lentilelor, ochii se pot usca.  Pentru ca lentilele de contact să fie eficiente, trebuie să ai grijă de ochii tăi.

 

Ce sunt ochii uscați? 

 

De fiecare dată când clipești, o lacrimă acoperă întreagă suprafața a ochiului, formând un film care ajută la hidratarea acestora. Uscarea lor apare atunci când nu este produsă o cantitate suficientă de lacrimi.

 

  • Există foarte multe cauze pentru care ochii devin uscați, de exemplu, aerul condiționat.
  • Oricine se poate confruntă cu această problemă, însă peste 75% dintre utilizatorii de lentile de contact vor suferi din această cauză la un moment dat. 

 

Însă nu trebuie să-ți faci griji, te ajută Optrex. 

 

Optrex are în gamă mai multe produse care pot rezolva imediat problema ochilor uscați, hidratându-i și lubrifiindu-i instantaneu. Astfel, vei putea purta lentilele de contact simțindu-te confortabil pentru o lungă durată de timp. 

 

Optrex Picături Hidratante pentru Ochi Uscați hidratează și lubrifiază instantaneu ochii uscați, obosiți sau iritați. Formula conține ingrediente concepute special pentru a compensa lacrimația și pentru a lubrifia ochiul, utilizatorul simțind imediat efectele.

 

Pe de altă parte, Optrex ActiMist™ 2 în 1 Spray pentru Ochi Uscați și Iritați ajută la calmarea ochilor uscați și iritați și este foarte ușor de aplicat. Poți face acest lucru cu ochii închiși! Pulverizezi direct pe ochii închiși pentru a beneficia de o calmare instantaneee a ochilor uscați*. Mai multe informații despre ochii uscați găsești aici.  

 

Pentru mai multe informații legate de cauzele simptomelor de ochi obosiți și identificarea acestora, click aici. Și nu uita, înaintea oricărei utilizări, citește instrucțiunile de folosire.

 

 

* Simptomele de ochi uscați și iritați sunt provocate în aproximativ 80% din cazuri de modificarea stratului lipidic al filmului lacrimal. 

SHARE: